Stima de sine

Ce este stima de sine?

Stima de sine este un cuvânt care se referă la a-ți plăcea de tine însuți. Dacă investigăm puțin mai departe această idee, putem vedea că stima de sine provine din capacitatea de a-ti plăcea de tine în adevărata măsură: de a-ți putea identifica punctele tari și punctele slabe și de a fi capabil să fii rezonabil de mândru de primul și tolerant cu cel din urmă.
Stima de sine provine și din capacitatea de a-ți atinge obiectivele, care trebuie să fie posibile și motivante și nu atât de neatins încât să devină coplesitoare, zdrobitoare. Pentru a te putea simți confortabil cu tine însuți, distanța dintre ceea ce ești și ceea ce ți-ar plăcea să fie trebuie să fie stimulatoare, nu de netrecut. De aici provin expresii precum „unde să punem bara” sau să fiți „la înălțimea sarcinii”. Dacă ștacheta este prea sus, este o sursă de frustrare constantă, dacă este prea jos, intervine plictiseala.
Când stima de sine este deteriorată, nu te poti accepta pe tine și nici nu te poti plăcea așa cum esti cu adevărat. De asemenea, poti avea tendința de a te judeca foarte aspru, ceea ce va scădea și mai mult stima de sine și va avea ca rezultat crearea cercului vicios în care se află atât de mulți oameni care suferă de dificultăți de stima de sine.

Care sunt sursele stimei de sine?
Stima de sine are patru surse diferite care se succed în dezvoltare și care se combină odată ce persoana a ajuns la maturitate.
Prima sursă – este considerat că în fiecare bebeluș există o etapă de mulțumire de sine și sentiment de completitudine absolută în care bebelușul se simte perfect mulțumit de sine și se găsește scufundat într-o stare de beatitudine nediferențiată pe care o crede creația sa. Această stare nu poate fi menținută, desigur, fără participarea foarte activă a unui îngrijitor principal care oferă un context suficient de satisfăcător pentru copil, dar el nu realizează acest lucru în acest stadiu.
A doua sursa – ingrijitorul principal ne duce la a doua etapă care este investiția masivă de dragoste pe care o fac părinții normali în copilul lor; iubindu-l atât de mult, îi oferă un capital de afecțiune față de el însuși, cu care va fi bine alimentat pentru tot restul vieții. Este important de reținut că pentru un observator exterior această primă dragoste parentală masivă este disproporționată față de realitatea bebelușului, dar este normal și necesar să fie așa.
A treia sursa – incetul cu încetul, pe măsură ce copilul crește, iubirea enormă și nediferențiată a părinților se va modifica în funcție de comportamentul copilului. Învățându-l pe copil normele și aspirațiile familiei și societății, corespunzând vârstei, desigur, părinții îi arată copilului, delicat, dar ferm, calea spre a fi acceptat si placut în societate. Aceasta înseamnă că copilul va trebui să renunțe să mai poată face orice dorește oricând dorește, dacă dorește să fie plăcut de părinți și de alții. Acest proces de învățare duce la interiorizarea normelor și aspirațiilor familiei și societății sale și acestea se cristalizează pentru a forma o conștiință morală. Această conștiință morală recompensează ulterior comportamentul bun cu un sentiment interior de mândrie bine câștigată și pedepsește comportamentul rău cu un sentiment interior de vinovăție sau rușine.
A patra sursa – este cea mai vizibilă dintre toate, pentru că vine mai ales din exterior și are legătură cu validarea-recunoașterea pe care individul adult o primește de la ceilalți. Acționând în așa fel încât să fie prețuit de oamenii care il înconjoară, individul va primi demonstrații de validare-recunoaștere de la ceilalți care vor contribui la respectul lui de sine. Când există deficite în stima de sine, această a patra sursă va fi cea pe care individul încearcă să o folosească cel mai mult pentru a umple lipsa de valoare interioară pe care o simte.

Moduri de manifestare
La nivel emoțional, se manifestă prin lipsă de încredere în sine, sentimente de inferioritate, un afect depresiv (deseori inconștient), anumite inhibiții și comparație constantă cu ceilalți.
La nivel corporal, se manifestă foarte vizibil prin toate tulburările de alimentație și neacceptarea organismului precum anorexia, bulimia, chirurgia estetică, etc.
Deoarece tulburările de stima de sine sunt deosebit de dureroase din punct de vedere emoțional, ele sunt adesea însoțite de un comportament compensator care încearcă să reducă sentimentul amar de inutilitate sau eșec. Toate manifestările corporale pe care tocmai le-am menționat sunt o formă de compensare, într-un fel sau altul. Pe plan emoțional, comportamentul compensatoriu se manifestă frecvent printr-o aparență de superioritate, dispreț față de ceilalți, acumulare de avere, competitivitate extremă etc. Din păcate, eforturile compensatorii funcționează doar provizoriu și trebuie reînnoite constant pentru a menține echilibrul fragil în care o trăiește individual…lucru care se dovedeste a fi epuizant.

Tulburări ale stimei de sine
Tulburările de stima de sine provin din traume care au loc în timpul constituirii uneia dintre aceste surse de stima de sine – cu cât trauma este mai devreme, cu atât consecințele sunt mai grave. Trauma se poate produce fie prin exces, fie prin deficit, poate fi masivă și bruscă, dar poate fi și mică și acumulativă.
Tulburările de stima de sine vin, de asemenea, cu o nevoie disperată și nediscriminatorie de a face pe plac altora – este o trăsătură de identificare a acestor dificultăți – care compromite grav libertatea individului. Să simți că trebuie să mulțumești pe toată lumea tot timpul, sau să simți că trebuie să mulțumești enorm, nu este doar condamnat la eșec, ci face și imposibil să ai grijă de tine, deoarece ești implicat în ceea ce crezi că sunt dorințele altora. Adevărata ta identitate devine ostatică a nevoii de a te modela în mod constant pe ceilalți și acest lucru duce adesea la epuizare cronică și sentimente de neautenticitate.
O astfel de precaritate emoțională explică de ce acești indivizi sunt adesea extrem de sensibili la reacțiile celorlalți, ceea ce este uneori benefic, dar de cele mai multe ori au tendința de a exagera importanța a ceea ce percep la alții.
Toate acestea sunt o chestiune de cantitate: în mod firesc, cu toții ne dorim să-i mulțumim pe ceilalți și toți facem anumite eforturi pentru a ne adapta celorlalți. In plus, societatea și relațiile personale funcționează pentru că facem asta. Dificultățile apar doar atunci când devin excesive.

Un aspect al tratamentului tulburărilor de stima de sine
Oamenii care suferă de dificultăți în stima de sine se simt, conștient sau nu, profund răniți – de aici provine o mare sensibilitate. Din această cauză, intervențiile unui psihoterapeut trebuie să fie și mai blânde decât ar fi în mod normal pentru a nu crea noi răni. Un psihoterapeut care tratează pe cineva care suferă de dificultăți severe în ceea ce privește stima de sine va trebui să fie capabil să creeze un mediu profund cuprinzător în care pacientul să se simtă suficient de în siguranță pentru a aborda rănile dureroase și a începe procesul de vindecare a acestora.